English BeEdu

E imperios necesar să învățăm mai mult de o limbă străină!

Carmen FLORESCU
Profesoară de limba și literatura engleză, Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu”, Constanța

 „A! E în limbă străină! Atunci nu particip!” Celor cărora această replică le vine pe buze, când vine vorba de interacțiunea cu o limbă stăină, ar trebui să le apară în minte, concomitent, imaginea unei bariere care se interpune între ei și cunoaștere, între ei și accesul la posibilități nelimitate. Și ar fi util să afle câteva motive pentru care să se hotărască să dărâme această barieră.

Unul dintre motivele pentru care dărâmarea barierei lingvistice să devină o prioritate în viața oricui, este evident și foarte vehiculat: accesul la informație. Un mare procentaj din aceasta rămâne neexplorat, doar pentru că nu poate fi înțeleasă. Urmând cursuri de limbă străină, orice limbă străină, se va deschide o lume incredibil de vie, nouă și bogată atât în informații, dar și în valori și puncte de vedere asupra vieții.

Imboldul de a studia o limbă străină ar fi putea fi generat și de dorința de a stabili relații de comunicare cu orice persoane, de orice naționalitate ar fi. Și nu doar pentru a asculta și înțelege ceea ce au acestea de zis, dar și pentru a ne exprima propriile idei, care să genereze conversații utile și generatoare de sens pentru participanți, care, ulterior, pot influența chiar parcursul profesional sau al vieții celor care au rezonat cu subiectul discuției.

Concluzia? Limbile străine sunt instrumente care ne ajută să accesăm atât surse multiple de cunoaștere, dar și să devenim noi înșine surse pentru orice concetățean planetar!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top
Scroll to Top